Scrisori pentru prieteni I like! 2 Favorite Îţi mai aduci aminte ziua aia, în care ne-am întâlnit prima oară? Eu da, parţial. Mai ştii, eu eram cu fetele într-un colţ, chicoteam ceva, tu erai într-un colţ al holului, singur. Eu mă uitam cu coada ochiului la tine, riscând ca tu să-ţi dai seama. Încă nu am aflat dacă ţi-ai dat sau nu seama. În fine. Dragi prieteni, aceia care veți fi întotdeauna o parte din viața mea, vă MULȚUMESC! Vă mulțumesc pentru că sunteți prietenii mei. Mulțumesc pentru că mi-ați arătat ce este prietenia autentică, profundă și de durată. Mulțumesc pentru că ați fost mereu aici pentru mine. Pentru că ați fost răbd Ia „Scrisoarea", neamule! Pe 13 octombrie a fost Ziua Dramaturgiei Române. Sărbătoarea a fost stabilită printr-o lege inițiată de foștii parlamentari ALDE Varujan Vosganian și Ion Hadârcă. Acesta din urmă este poet, jurnalist, editor și politician originar din Republica Moldova, fost membru al parlamentului de la Chișinău și Scrisoare pentru sora mea. Suntem două, tu şi cu mine. Tu eşti cea mare, sora mea mai mare, aşa a fost mereu, aşa va rămâne până la capăt, indiferent ce vârstă voi avea. Când spun prietena mea cea mai bună, la tine mă gândesc. Când am nevoie să aud că va fi bine, pe tine te sun. Când vreau încurajări, pe tine te caut. Atâta timp cât rămâneți în viața mea ca cel mai bun prieten al meu, sunt recunoscător pentru fiecare zi. Tu ești cea mai tare persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Te iubesc si sunt recunoscator pentru tine. BFF xo Yo, Bestie! Te rog nu mergi nicăieri. Încă am nevoie de tine. Dar am nevoie altfel. Am nevoie să îmi dai timp să mă redescopăr, să mă obișnuiesc cu noul meu ambalaj și suflet plin de sentimente noi. Ești acolo, mereu vei fi, dar pe lângă tine, e plin de o iubire nouă, una pe care nu știam că o pot simți, o iubire care mă inundă, mă copleșește și îmi întoarce lumea pe toate părțile. i8YC1Z8.

scrisoare pentru prietena mea